Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
„pARTs” – un proiect de caritate al Autonet Import, la ediţia II
Florin Răchitan  - Miercuri, 21 Noiembrie 2012

Autonet Import, liderul pieţei de import şi distribuţie a pieselor auto din România, este şi a fost mereu preocupat de problemele sociale şi alege să joace rolul de iniţiator în numeroase programe şi proiecte caritabile. An de an, prin colaborările cu diferite asociaţii de caritate, Autonet Import a întins o mână de ajutor persoanelor nevoiaşe pentru a îmbunătăţi traiul acelora cu care viaţa a fost mai puţin darnică.
 

 

De aceea, bazându-se pe succesul de anul trecut al proiectului “pARTs”, acesta continuă şi în 2012. Detalii despre ediţia din acest an a evenimentului au fost prezentate miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul general Autonet Import, Zsolt Andrasy, şi partenerii în cadrul acestui proiect, directorul Organizaţiei Caritas Satu Mare, Lochli Terezia Tunder, preparatorul universitar la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, Florin Marin, şi directorul Şcolii de Arte Satu Mare, Mircea Deac.

 

La fel ca şi anul trecut, au fost invitaţi artişti plastici din cadrul secţiei de sculptură a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca să participe la o tabără de creaţie organizată chiar într-unul dintre depozitele Autonet Import. Misiunea lor este de a realiza între şapte şi zece opere de artă unice care, mai apoi, vor fi vândute prin licitaţie, la care vor participa furnizorii Autonet Import, precum şi companii şi firme autohtone, dar şi prin alte metode.

 

Pentru că acest proiect se desfăşoară sub umbrela programului “Caritate pentru mobilitate”, fondurile obţinute din vânzarea sculpturilor vor fi donate asociaţiei Caritas, care îi va folosi pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi.

 

Ţinând cont de domeniul în care activează Autonet Import, artiştii vor folosi ca materie primă pentru lucrările lor piese de schimb, anvelope şi alte materiale specifice segmentului auto. Astfel, discurile de frână, ambreiajele, planetarele sau amortizoarele vor avea o destinaţie inedită: părţi integrante ale unei opere de artă.

 

La fel ca anul trecut, sculptorii au ca tematică pentru lucrările lor “mobilitatea”, iar munca, începută luni, va continua pe tot parcursul acestei săptămâni. Rezultatele imaginaţiei şi muncii lor vor putea fi admirate public în cadrul a două expoziţii, în Satu Mare şi Cluj Napoca. De asemenea, acestea vor putea fi văzute şi pe pagina web special creată pentru acest proiect: www.sparepart.ro  

 

Încă de la început, Autonet Import a dorit ca acest proiect să devină o tradiţie şi are convingerea că este pe drumul cel bun odată cu organizarea celei de-a doua ediţii. În viitor, “pARTs” va câştiga în anvergură, colaborările fiind extinse şi la universităţile sau facultăţile de arte plastice din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.
 

 

Echipa Universităţii de Artă şi Design Cluj Napoca:

- Florin Marin, doctorand anul III

- István Barabás, anul III

- Vasile Popa-Oltean, anul III

- Ioan Picu, anul III

- Emilian Mocanu, doctorand, an II

- Darius Viorel Hulea, doctorand an I

- Paul Popescu, masterand an I

3745 vizite
Distribuie pe